Mai există minuni pe lume!

Articol publicat in: Mass-media


Sau măcar există cel puţin două minuni, de are am auzit, pe lumea maneliştilor. Dacă una e mai veche, pe nume Adi, una e mai nou, mai fragedă, mai mică, pe nume Babi. Da, da, Babi Minune. Şi, nu ştiu de ce, parcă simt aşa, pe la şale, cum vă închipuiţi că Babi Minune nu cântă rock progresiv, nu? Deci nu m-am înşelat.
Aşa că, până una alta, din ciclul „ce-am pierdut şi n-am avut”, vă prezentăm un concert pe care nu l-am văzut. Mai precis, pe o foaie, nu doar în frig ci şi în alb-negru, trona imaginea unui copil pe un copac, exact aşa cum se vede în imaginea de pe – aţi ghicit! – copac. Prima impresie a fost că ăla micu’ s-o fi pierdut şi a fost dat dispărut, de-aia-i apare chipul pe copac. Dar faptul că unii dintre noi mai poartă şi ochelari nu e el prost degeaba, motiv pentru care abia de mai aproape era evident că era vorba de un concert.
Ca să nu vă ţinem în suspans, precizăm că numitul Club Salina dădea concert la toată lumea. Iar vedeta concertului era vedetuţa ăsta mic de am crezut că s-a pierdut de părinţi prin vreun supermarket. Ce nu am înţeles, însă, a fost altceva. Pe „afiş” scria că respectivul club prezintă, sâmbătă, 23 ianuarie, începând cu orele 22 concert. Pân-aici, ok. Mai jos, însă, scria că acel concert începe la ora 23.40. Deci pe lângă că ăla mic nu s-a pierdut, măcar stă seara până târziu… Pardon… Adică pe lângă că una scrie mai sus, alta scrie mai jos.
Ce să mai înţelegem? Că începând de la ora 22 clubul tot prezintă la concertul ăla preţ de o oră şi 40 de minute până când concertul începe efectiv? Poate că nu. Dar mai ştii, că doar există minuni pe lume…

  • Share/Bookmark

Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A